Eloy de la Iglesia: un pionier uitat

Pentru cel putin doua filme, regizorul si scenaristul spaniol Eloy de la Iglesia (1944-2006) isi merita un loc in istoria cinematografiei spaniole post-franchiste. Pentru Placerile ascunse (Los placeres ocultos; 1977), si mai cu seama Deputatul (El Diputado; 1978). De la Iglesia se inscrie printre primii cineasti ce-au abordat o tematica queer dupa disparitia lui Franco. S-a spus ca avem de-a face cu un cinema "de tranzitie in toate sensurile - fiind o cronica a perioadei de trecere de la dictatura la democratie (...) si care descrie lupta eroului homosexual, emergenta unei noi figuri in filmul spaniol : barbatul gay care doreste sa se exprime, si sa vorbeasca despre sine" - (Paul Julian Smith). Daca pentru o buna perioada creatia sa a fost oarecum trecuta cu vederea, dupa anii ` 90 cei mai de seama comentatori ai filmului spaniol se vor apleca mai atent asupra unor aspecte semnificative din filmele sale. Astfel Marsha Kinder il include printre utilizatorii unui filon subversiv in melodrama spaniola, alaturi de Bunuel, Almodovar sau Bigas Luna, si explica succesul comercial prin "politizarea marginalitatii". Aceste doua filme propun curajos sa trateze problema homosexualitatii intr-o perioada in care, in Spania, "homosexualiatatea ramanea ilegala pana in 1979 (patru ani dupa moartea dictatorului) si chiar si dupa instalearea guvernarii democratice indivizii au putut fi persecutati si inchisi ca inainte"- (Alejandro Melero Salvador). Exista intre acestea doua filme un dialog, o legatura si continuitatea unui discurs. Daca in Placerile ascunse eroul este un bancher homosexual, un reprezentat al marii burghezii, in Deputatul aveam de-a face cu un erou hartuit politic in anii dictaturii din cauza apartenetei sale in studentie la organizatii comuniste, in prezent deputat al opzitiei de stanga. Si pentru unul si pentru celalalt, viata este asemanatoare, ralatiile sexuale sau amoroase lor sunt mereu tainuite, mereu marcate de incorsetarea unei mari discretii pentru a evita compromiterea statutului social. Astfel eroii lui De la Iglesia fac parte dintr-o tipologie a vulnerabilitatii si a clandestinitatii, situatie care pune semne de intrebare si cheama la gasirea de solutii. As spune ca Placerile ascunse este o drama, in timp ce Deputatul este o tragedie. Ca marxist, De la Iglesia vizeaza subversiv inechitatea dintre protagonistii celor doua filme, chiar daca isi releva pentru ambii simpatia. In finalul Placerilor ascunse, personajul principal este ne este prezentat intocmai ca la inceputul peliculei - ascultand muzica de cor in locuinta sa luxuoasa, insa in urma unui eveniment ce i-ar fi putut periclita slujba. Acesta pare sa ne tranzmita ideea ca eroul isi vede din nou de traiul sau tihnit, la fel ca si inainte, vrand poate sa ocheasca atuul claselor superioare..cat si placiditatea lor in fata implicarii sociale. La polul opus, Roberto Orbea, personajul din Deputatul, este pus in fata a doua problematici - persecutia politica si teama de-a fi compromis din cauza orientarii sale. Filmul prezinta afirmarea miscarii de stanga in Spania in paralel cu deziluzia si drama sentimentala a eroului. Iglesia mergand inspre final sa ne sugereze necesitatea unei abordari "revolutionare" si deschis asumate a reprezentativitatii dreptului de-a fi diferit. Roberto Orbea, in urma unei tragedii suferite va constientiza acutul acestui deziderat, ceea ce nu este valabil si pentru bancherul suficient sieşi din Placerile ascunse. Deputatul ramane insa superior prin intransigenta mesajului politic si a propunerii revendicative, regizoral mai riguros si imagistic mai rafinat - (remarcabila fiind scena aventurilor sexuale din automobilul eroului, in care tineri diversi se succed cu rapiditate prin taieturi de montaj).