YOUTH CULTURE IN GLOBAL CINEMA (University of Texas Press, Austin 2007)

Un volum amplu ce reuneste articole abordand diverse produse cinematografice avand ca subiect tinerii din unghiuri variate: arii geografice foarte diferite sau pur si simplu aspecte ale existentei lor sociale, ce ofera suprpriza descoperirii unor titluri extrem de tentante, a unor autori foarte putin cunoscuti, insa din pacate si foarte greu de gasit pentru vizionare. Filme mai vechi sau mai noi, aproape nestiute dintr-un motiv sau altul(diferente culturale, limba)si care sunt pe picior de-a fi uitate.

Articolele care mi-au atras atentia in mod special (marturisesc ca nu am parcurs inca in intregime volumul) sunt evident cele referitoare la o serie de topice cum ar fi : tematica queer, fundamentalismul religios, rebeliunea anilor `50 in SUA, sau, unul din mai vechile si persistentele mele interese, filmul spaniol.
Claudia Preckel semneaza un frumos si concis eseu despre "imaginea tinerilor islamisti in Egipt si India". Analiza sa are in centru doua pelicule foarte greu de gasit (fac totodata apel la bunatatea celor care probabil le detin, de-a nu fi egoisti - sic!), si anume: Al-Abwaab al-moghhlak -THE CLOSED DOORS (Egipt,1999) al regizorului Atef HETATA, nascut in 1956, student candva al faimosului Youffef Chahine si provenind dintr-o familie de intelectuali cu viziuni largi, tatal sau Sherif - un celebru activist pentru drepturile civile, iar mama sa una dintre cele mai cunoscute activiste feministe din Egipt.
"ca si parintii sai, spune Preckel, Atef Hetata lupta constant importiva influnentei crescande a fundamentalismului islamic in Egipt." (cap.9/pag.145)
The Closed Doors are in centru un tanar surprins intre datoria religioasa si cea de-a isi intretine familia al carei figura patriarhala este absenta, cat si maturizarea sexuala si puternicul conflict cu mama sa.
Cel de-al doilea film comentat de Claudia Preckel este FIZA (India, 2000) - de Khalid MOHAMED, axat de asemeni pe povestea unei familii incomplete din Bombay (o mama vaduva cu o fiica si un fiu), a carei tragedie incepuse in urma cu cativa ani prin pierderea sotului intr-un conflict violent dintre Hindusi si Islamisti, accentuat in mod dramatic in prologul peliculei. Claudia Preckel observa accentul pus de autorii filmelor pe prortetizarea figurii materne puternice si tatalui absent, pe similitudinea personajelor masculine care esueaza in impingerea la extreme a insusirii rolului patriarhal al tatalui prin prizma fundamentalismului religios. Zugravirea educatiei inchistate, a abuzurilor si conflictelor ce decurg de aici in ceea ce priveste relatiile din interiorul familiei, sexualitatii, interactiunea rolurilor de gen intr-un climat al intolerantei. Autoarea conchide ca ambele pelicule "releva o imagine vie a suferintelor tinerilor islamisti din partea unei sistem al opersiunii, umilintei, violentei sexuale importiva femeii (...) in ambele filme se accentueaza ideea ca fundamentalismul islamic este puternic legat de o exagerare a masculinitatii (...) Usile constiintei libere si ale umanitatii sunt inchise de oameni mici cu vederi radicale care cred ca detin solutii la toate problemele politice si sociale (...) in filmele lor, Khalid MOHAMED si Atef HETATA pledeaza pentru redeschiderea acestor usi si pentru sansa tinerilor islamisti la un viitor mai bun." (cap.9/pag.155).
Nu mai insist foarte mult si asupra celeorlalte articole ale cartii, cu exceptia a doua dintre ele : cel referitor la imaginea adolescentilor in filmul spaniol recent, semnat de Santiago Fouz-Hernandez, care face o excelenta introducere asupra reprezentarii copilului in filmul spaniol post-franchist, oprindu-se asupra a trei pelicule : BARILLO (1998); EL BOLA (2000); KRAMPACK (2000). Povesti despre baieti din medii sociale diferite ce exploreaza universul prieteniei si al sexualitatii, al luptelor interioare si conflictelor familiale.
Ultimul text pe care trebuie sa-l evoc e cel al lui Stephan Tropiano, autor ce a consacrat o mare parte a activitatii sale pe problematica filmului queer. El porneste intr-o analiza a modului in care a fost privita, explicata, deformata si si supusa interdictiei - seductia homosexuala. Examineaza cu minutiozitate pentru acesta, ca intr-un veritabil studiu de caz - filmul ANDRES ALS DU UND ICH (Diferit de tine si de mine) RFG 1957, care este de altfel si sigurul film ce-a abordat problematica homosexualitatii in cinematografia germana pana in anii `70. Regizorul filmului este nimeni altul decat controversatul Veit HARLAN, cel care realizase in anii regimului hitlerist, sub stricta suprervizare a lui Goebbles - "Suss, evreul" / "Jud Suss", vadit antisemit si mistificator. Tropiano face o interesata incursiune asupra originilor homofobiei in societatea germana, a legaturilor ideologice ce au creat si au sustinut celebrul Paragraf 175. Filmul lui Veit este un document al persistentei miturilor mistificatoare anti-gay, al unor atitudini sociale intolerante ce au persistat cu mult dupa cel de-al Treilea Reich.

Volumul este un adevarat deliciu petru orice cinefil, mai mentionez pentru curiosi si amatori cateva titluri abordate in paginile lui: Rebel Without A Cause; Cidade de Deus; Elephant; The Dreamers sau Show Me Love.

Eloy de la Iglesia: un pionier uitat

Pentru cel putin doua filme, regizorul si scenaristul spaniol Eloy de la Iglesia (1944-2006) isi merita un loc in istoria cinematografiei spaniole post-franchiste. Pentru Placerile ascunse (Los placeres ocultos; 1977), si mai cu seama Deputatul (El Diputado; 1978). De la Iglesia se inscrie printre primii cineasti ce-au abordat o tematica queer dupa disparitia lui Franco. S-a spus ca avem de-a face cu un cinema "de tranzitie in toate sensurile - fiind o cronica a perioadei de trecere de la dictatura la democratie (...) si care descrie lupta eroului homosexual, emergenta unei noi figuri in filmul spaniol : barbatul gay care doreste sa se exprime, si sa vorbeasca despre sine" - (Paul Julian Smith). Daca pentru o buna perioada creatia sa a fost oarecum trecuta cu vederea, dupa anii ` 90 cei mai de seama comentatori ai filmului spaniol se vor apleca mai atent asupra unor aspecte semnificative din filmele sale. Astfel Marsha Kinder il include printre utilizatorii unui filon subversiv in melodrama spaniola, alaturi de Bunuel, Almodovar sau Bigas Luna, si explica succesul comercial prin "politizarea marginalitatii". Aceste doua filme propun curajos sa trateze problema homosexualitatii intr-o perioada in care, in Spania, "homosexualiatatea ramanea ilegala pana in 1979 (patru ani dupa moartea dictatorului) si chiar si dupa instalearea guvernarii democratice indivizii au putut fi persecutati si inchisi ca inainte"- (Alejandro Melero Salvador). Exista intre acestea doua filme un dialog, o legatura si continuitatea unui discurs. Daca in Placerile ascunse eroul este un bancher homosexual, un reprezentat al marii burghezii, in Deputatul aveam de-a face cu un erou hartuit politic in anii dictaturii din cauza apartenetei sale in studentie la organizatii comuniste, in prezent deputat al opzitiei de stanga. Si pentru unul si pentru celalalt, viata este asemanatoare, ralatiile sexuale sau amoroase lor sunt mereu tainuite, mereu marcate de incorsetarea unei mari discretii pentru a evita compromiterea statutului social. Astfel eroii lui De la Iglesia fac parte dintr-o tipologie a vulnerabilitatii si a clandestinitatii, situatie care pune semne de intrebare si cheama la gasirea de solutii. As spune ca Placerile ascunse este o drama, in timp ce Deputatul este o tragedie. Ca marxist, De la Iglesia vizeaza subversiv inechitatea dintre protagonistii celor doua filme, chiar daca isi releva pentru ambii simpatia. In finalul Placerilor ascunse, personajul principal este ne este prezentat intocmai ca la inceputul peliculei - ascultand muzica de cor in locuinta sa luxuoasa, insa in urma unui eveniment ce i-ar fi putut periclita slujba. Acesta pare sa ne tranzmita ideea ca eroul isi vede din nou de traiul sau tihnit, la fel ca si inainte, vrand poate sa ocheasca atuul claselor superioare..cat si placiditatea lor in fata implicarii sociale. La polul opus, Roberto Orbea, personajul din Deputatul, este pus in fata a doua problematici - persecutia politica si teama de-a fi compromis din cauza orientarii sale. Filmul prezinta afirmarea miscarii de stanga in Spania in paralel cu deziluzia si drama sentimentala a eroului. Iglesia mergand inspre final sa ne sugereze necesitatea unei abordari "revolutionare" si deschis asumate a reprezentativitatii dreptului de-a fi diferit. Roberto Orbea, in urma unei tragedii suferite va constientiza acutul acestui deziderat, ceea ce nu este valabil si pentru bancherul suficient sieşi din Placerile ascunse. Deputatul ramane insa superior prin intransigenta mesajului politic si a propunerii revendicative, regizoral mai riguros si imagistic mai rafinat - (remarcabila fiind scena aventurilor sexuale din automobilul eroului, in care tineri diversi se succed cu rapiditate prin taieturi de montaj).